La data de 22.01.2018, la Bratislava, a avut loc un nou eveniment dedicat poeziei române şi slovace, eveniment care i-a avut ca invitați pe poeții Peter Sragher, Oľga Gluštíková, Ján Tazberík, Erik Ondrejička, Martina Grmanová, Michal Baláž, Boris Brendza şi Mircea Dan Duţă.
Cu această ocazie au fost citite poezii scrise de autorii invitați şi a fost prezentat proiectul Atelierelor de traducere româno-slovace - EI / ELE şi TRADUCERILE RO-SK?, organizat de Filiala Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor din România condusă de Peter Sragher, editura slovacă BREFIT şi Mircea Dan Duţă. De asemenea, a fost lansat al doilea volum de poezie semnat de poeta slovacă Oľga Gluštíkova, „ATLASUL FEMEILOR BIOLOGICE”.
Ambasada României la Bratislava va sprijini în continuare organizarea serilor de poezie în speranţa ca evenimentele de acest fel să suscite interesul comunităţii române din Bratislava şi să contribuie la o mai bună cunoaştere reciprocă, între Romania şi Republica Slovacă.
30.10.2019
GHIDUL ALEGĂTORULUI ROMÂN DIN STRĂINĂTATE ALEGERILE PENTRU PREȘEDINTELE ROMÂNIEI DIN ANUL 2019 …30.10.2019
FOARTE IMPORTANT ! Scrutinul electoral pentru alegerea Preşedintelui României – noiembrie 2019 – In…24.09.2019
Stimaţi concetăţeni, În zilele de 8-10 noiembrie 2019, respectiv, 22-24 noiembrie a.c., va fi organizat…27.08.2019
Stimati concetateni, Va informam asupra faptului ca noul ghid privind rezidenta fiscala poate fi accesat la…