Actualitatea ambasadei

Participarea Ambasadei României la Luna Francofoniei - ediția 2018

La fel ca şi în anii anteriori, Ambasada României la Bratislava s-a alăturat, în luna martie 2018, ambasadelor celorlalte state membre ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF), reprezentate în Republica Slovacă, pentru a sărbători, alături de acestea şi de publicul slovac, Luna Francofoniei.

Deschisă la data de 21.02. 2018 cu Expoziţia de fotografie Jean Cocteau, Luna Francofoniei este dedicată, printre altele, promovării culturii statelor membre OIF şi unei mai bune cunoaşteri reciproce.

Ambasada României a participat la ediţia din acest an, la fel ca şi anii trecuţi, la Petrecerea francofonă cu D.J. Setondji, desfăşurată la data de 17 martie a.c., la V-Klub, Bratislava, la care România a contribuit cu piese în limba franceză ale unor artişti români de renume internaţional. De asemenea,  ambasada a contribuit la organizarea unui cocktail francofon denumit „Cupa Prieteniei”, în preambulul petrecerii francofone, la care au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai comunităţii româneşti din regiunea Bratislava.

Ambasadorul României la Bratislava, E.S. Dna. Steluţa Arhire, a evidenţiat, în cadrul alocuţiunii prezentate în deschiderea manifestării francofone, importanţa apartenenței României la OIF şi relevanţa anului 2018 pentru ţara noastră, menţionând, în context, aniversarea a 25 de ani de când România a devenit membru al organizaţiei.

La data de 19 martie, în contextul Lunii Francofoniei, la Institutul Francez din Bratislava, a avut loc proiecţia filmului românesc „Aniversarea”, cel mai recent film al regizorului şi scenaristului român Dan Chișu, avându-i în distribuţie pe Mircea Albulescu, Răzvan Vasilescu, Emanuel Pârvu, Emilia Dobrin şi alţi importanţi actori români. Filmul s-a bucurat de interesul comunităţii locale şi de aprecierea participanţilor.

Inchiderea sectiei consulare

19.07.2019

Stimați concetățeni, Va informam ca, începând cu data de 20.07.2019 serviciile consulare ale Ambasadei…

Consultare publica - secții de vot pentru alegerile prezidențiale

24.09.2019

Stimaţi concetăţeni, În zilele de 8-10 noiembrie 2019, respectiv, 22-24 noiembrie a.c., va fi organizat…

Ghidul privind rezidenta fiscala a persoanelor fizice

27.08.2019

Stimati concetateni, Va informam asupra faptului ca noul ghid privind rezidenta fiscala poate fi accesat la…

Înregistrarea la alegerile pentru Președintele României

02.08.2019

Alegătorii care doresc să voteze în străinătate, la alegerile pentru Preşedintele României din 8, 9 și 10…